Răutăţi

Ştiţi zilele alea nasoale când gândeşti prea mult? Aşa sunt eu acum. Stau şi tot analizez... diverse chestii. Şi nu-mi face bine, că aş putea să mă gândesc la lucruri practice, realiste şi care să nu mă deprime. Dar nu, se pare că sunt la apogeul masochismului şi continui să despic firu`n paişpe. Şi nici măcar nu ştiu de ce o fac. Mă gândeam la femei. Femeile sunt rele. Foarte rele. Cu alţi oameni, dar mai ales între ele. Eu ştiu bine, că-s femeie. Şi-s a dracului cu alte femei, mai ales dacă nu-mi plac. Şi am momente când sunt răutăcioasă gratuit, deşi poate femeia respectivă nu merită. Dar în ultima vreme sunt răutăcioasă tare tare tare. Tare de tot. Constat că nu mai am răbdare cu femeile şi le taxez imediat. Ai zis ceva şi nu mi-a convenit? Pac! Ţi-am retezat-o. Următorul pas dacă insişti să mă faci să-mi pierd răbdarea de tot este cel în care-ţi spun că eşti proastă şi-ţi argumentez într-o propoziţie, maxim două. După care, punct. Discuţia este încheiată şi din tonul meu îţi dai seama că nu are rost să continuăm să vorbim, că ... mno, n-are rost.

Iar vreau linişte... mă agasează toate şi mă enervează toate.

A, şi apropo! De ce atunci când scriu ceva, lumea automat presupune că este vorba despre mine? Oameni buni, nu scriu doar despre mine, mai scriu şi despre oameni şi situaţii pe care le întâlnesc, despre lucruri pe care alţi oameni mi le povestesc, despre emoţii şi sentimente pe care alţi oameni mi le transmit direct sau indirect. Nu tot ce scriu este legat de mine şi de ce simt eu. Simţeam nevoia să clarific treaba asta, pentru că în urma postului scris ieri, am primit o grămadă de întrebări care de care mai ciudate, cea mai tare fiind: "Te-ai îndrăgostit de altcineva şi acum vrei să divorţezi?"

Şi ca să facem loc altor speculaţii, să încheiem enigmatic:

I told you that no matter what you did I'd be by your side

*****
But when you walked out that door, a piece of me died
I told you I wanted more-but that`s not what I had in mind

*****

Then they took you away- stole you out of my life
You just need to remember...

Da, zilele astea mă obsedează "Blue Jeans" - Lana del Rey.

You fit me better than my favourite sweater...

Şi anii trec...

Errare humanum est sed perseverare diabolicum

Aşa a zis Seneca. Deştept băiat. Dar cine ştie cu adevărat când şi mai ales dacă greşeşte? Şi hai să zicem că ştii... ştii că poate greşeşti şi totuşi păstrezi o urmă de speranţă că poate nu e o greşeală, sau măcar nu în totalitate şi perseverezi. Este diabolic? Şi dacă consideri că este o greşeală şi încetezi să mai greşeşti şi îţi schimbi cursul vieţii radical (nu neapărat în bine)? Ajungi să trăieşti întrebându-te dacă nu era mai bine să persişti în greşeală - şi de aici regretele. Păi şi atunci cum e bine? Şi de fapt cine stabileşte ce e bine şi ce nu? Poţi stabili tu, pentru tine. Dar dacă o faci în detrimentul altora? Atunci mai intră în categoria "bine"? Că ţie ţi-e bine, dar altora nu. Păi şi atunci? Te sacrifici pe tine şi binele tău ca să le fie "bine" altora şi iar nu-i bine. Păi şi atunci? Cum? Cum se face totul pe lumea asta ca să fie "bine"?

Şi anii trec...

You fit me better than my favourite sweater...