La mulţi ani!

Având în vedere că n-o să am timp să vă urez la 12, că am o grămadă de musafiri azi, o fac acum şi vă urez un an nou mult mai bun decât ăsta care se termină acum, cu mai multă linişte sufletească şi mai multe împliniri, şi ce îmi doresc mie vă doresc şi vouă. Acum ar trebui să fiu o nesimpoarcă şi să vă spun ce de papa bun am făcut, dar n-o să vă povestesc nici despre chec, nici despre piftie, nici despre prăjitura făcută de mama, nici despre vinete şi ouă umplute şi nici despre carnea de friptură care acum stă frumos în vin cu salvie şi rozmarin.

Un an nou fericit vă urez!

Hohoho!

O să vă urez şi eu Crăciun fericit pe ritmurile celor de la Hara (anul ăsta o să intoxic vecinii cu colindu` ăsta pe care e musai să-l învăţ, mai ales partea aia cu "io fac foc fac flori de măr măi tiptirip dadaidahop şi ţupţupţup), să vă aducă moşu` tot ce vă doriţi (în limitele bunului simţ, nu fiţi oi cu şorici), şi să ne vedem sănătoşi în noaptea dintre ani când o să vă urez din nou.
Haida, Hara!

Mărlin dărlin, iofacfocfacfloridemărmăitiptiripdadaidahopşiţupţupţup!
Gata, v-am urat! Scoateţi merele coapte şi vinu` fiert, că-i un frig de-mi crapă ochiu` stâng!

Ajutor umanitar

Cu capul plecat, am să vă cer ajutorul umil, cu rugămintea fierbinte de a ţine cont de ceea ce vă cer, pentru că este pentru o cauză nobilă, şi dacă mă iubiţi, o să mă ajutaţi, nu-i aşa?
Azi am aflat ceva...nici nu ştiu cum să-i zic... fantastic? De domeniul SF-ului? Haideţi să nu vă mai ţin în suspans şi să vă dezvălui marea descoperire şi vouă... tobe...tobe... şi mai multe tobe... suspansul creşte... şi mai mult... şi mai mult... deci azi am aflat că în 2012 vine sfârşitul. Cum al cui? Al lumii, evident. Şi am mai aflat ceva. Că aşa cum s-a întâmplat la fiecare sfârşit de lume (da, bă, da, s-a mai sfârşit lumea de câteva ori - vezi faza aia naşpa cu dinozaurii, aia cu potopu`, mă rog, cică-s mai multe sfârşituri), deci atunci când se sfârşeşte lumea, rămâne un 5% pe planetă din toată viaţa existentă ca să ajute la perpetuarea speciilor respective în continuare. Deci se sfârşeşte, da` nu de tot. Aşa, acu să revenim la rugămintea mea umilă. Am aflat că există un nene, acilea în Braşov, care, convins fiind că în 2012 vine "THE END", s-a apucat de printat toată Wikipedia. Nu râdeţi, că e treabă serioasă şi migăloasă. Voi aveţi idee cât e de mare drăcia aia de wikipedia? (Bine, şi inexactă, da` aia n-are nicio legătură cu ce vreau io să facem aici.) Revenind, deci omu` s-a pus pe printat wikipedia. Cică să aibă omu` de unde să se documenteze când o rămâne doar el cu câteva doamne pe planetă, dornice de împerechere pentru a perpetua specia, că doar se ştie că nu se face sex pentru altceva în afară de împuiere, ce naiba? Terminaţi cu scârnăviile, că suntem în post şi ne bate rivalu` lu` Al Pacino!
Aşadar, rugămintea mea este următoarea: dacă fiecare prieten de-al meu de pe fiecare site de socializare ar printa numai câte o pagină din wikipedia şi ar răspândi vorba printre prietenii lui şi prietenii lui printre prietenii lor şi aşa mai departe, pe sistem MLM, am ajuta omu` să-şi îndeplinească visul, să şi-l vadă cu ochii lui în faţa ochilor lui! (Asta a fost o repetiţie sâcâitoare numa` aşa, ca să vă duceţi deja la imprimante.) Deci cum facem? Printăm wikipedia? Şi-o şi legăm frumos, şi-i punem coperţi aurite şi scriem pe ea de mână cine a contribuit la istoria umanităţii, şi-o îngropăm undeva unde să n-o găsească decât extratereştrii când or veni să cerceteze planeta noastră dragă şi plină de puieţii lu` nenea ăsta de-a salvat wikipedia... thuamne, că numa` gându` la asta mă face să... nu ştiu să ce, să ceva.
Deci, printăm sau nu printăm?

That`s why I fell in love with the devil

"...let me give you a little inside information about God.
God likes to watch. He's a prankster. Think about it.
He gives man... ...instincts. He gives you this extraordinary gift, and then what does He do? I swear, for his own amusement... ...his own private, cosmic... ...gag reel... ...He sets the rules in opposition. It's the goof of all time.
Look, but don't touch.
Touch, but don't taste.
Taste, but don't swallow.
And while you're jumping from one foot to the next, what is He doing? He's laughing his sick, fucking ass off! He's a tightass! He's a sadist! He's an absentee landlord! Worship that? Never!
- "Better to reign in Hell than serve in Heaven," is that it?
Why not? I'm here on the ground with my nose in it since the whole thing began! I've nurtured every sensation man has been inspired to have! I cared about what he wanted and I never judged him! Why? Because I never rejected him, in spite of all his imperfections! I'm a fan of man! I'm a humanist. Maybe the last humanist."

Al Pacino`s speech on The Devil`s Advocate.

Remember

A fost odată, demult, o puştoaică veselă de 17 ani, cu părul lung, ondulat şi roşcat, cu ochii mari şi căprui care se făceau negri când se înfuria. Genul ăla de tipă pe care o suni când ai o problemă doar ca să te plângi pentru că ştii că te va asculta până la capăt, genul de prietenă ideală cu care te duci şi-n club, dar poţi sta şi acasă să vorbeşti toate tâmpeniile până dimineaţă. Genul ăla de "aproape" femeie, dar încă un copil. Credea că nu tot ce zboară se mănâncă, dar de aia tot mai încerca din când în când. Îi plăcea să experimenteze diverse chestii, în mai toate domeniile. Şi-ar fi dorit să călătorească, să vadă toată lumea, să ştie toate limbile pământului, să nu se mărite niciodată, să fie veşnic liberă ca pasărea cerului. În schimb era mereu în căutarea dragostei, a ăleia din cărţile pe care le citea cu o pasiune rar întânită. Şi-şi spunea mereu că nu există dragoste la prima vedere, că e doar o fabulaţie a unor scriitori prea talentaţi şi neîmpliniţi în plan amoros.

***

8 decembrie. Prima ninsoare o făcea să se simtă... singură. Sau mai bine zis neprotejată. Toată siguranţa afişată era doar o mască. De fapt îşi dorea ... nu ştia bine ce-şi dorea, dar sigur nu viaţa pe care o avea atunci. O serie de coincidenţe bizare au făcut posibilă o experienţă pe care ea n-o va mai întâlni niciodată.

***

Era un tip cel puţin prezentabil. Înalt, bine făcut, undeva la 35 de ani, poate ceva mai mult, român la origine, cu cetăţenie americană, însurat în Israel şi în curs de divorţ. Avea un băiat care era cu doar câţiva anişori mai mic decât ea. Venise în România cu "afaceri" şi era şeful unei rude de-a puştoaicei. Ruda cu pricina s-a gândit să aducă puştoiaca la o bere cu şefu`, nu de alta dar "tu eşti veselă, ştii o grămadă de chestii, omu` n-a mai fost în România de foarte mulţi ani şi te ştiu io pe tine, că imediat ai să găseşti ce să discuţi cu el şi să-l ţii ocupat două zile până pleacă înapoi în State. Vezi că azi e ziua lui şi e supărat." Puştoaica a fost imediat de acord, şi s-au întâlnit "la o bere." Prima atingere a mâinilor când au făcut cunoştinţă a declanşat în corpul puştoiacei nişte emoţii pe care nu le mai simţise niciodată. A scuturat rapid din mâini, ca şi cum ar fi vrut să alunge senzaţia aceea ciudată, total necunoscută. Primul lucru pe care puştoaica l-a observat la el au fost plăcuţele veritabile din armata americană. Apoi mâinile incredibil de frumoase pentru un bărbat atât de... bărbat. Orele s-au scurs cu o rapiditate care o făcea să i se înnegrească ochii de câte ori se uita la ceas. El în schimb, nu părea să fie preocupat de trecerea timpului, deşi o întrebase pe la cât ar trebui să fie acasă. Când a auzit răspunsul "n-am o oră anume" a zâmbit ştrengăreşte în colţul gurii. Genul ăla de zâmbet al vânătorului care ştie sigur că şi-a asigurat vânatul în ziua aceea. Au discutat vrute şi nevrute, filozofie, literatură, muzică pe parcursul a două sticle de vin alese de el, că ea era prea puştoaică să ştie despre vinuri. Au râs atât de mult şi de zgomotos încât tot restaurantul se uita la ei. Puştoaica era un pic ameţită, el la fel, şi-au povestit vieţile, visurile, ambiţiile, dorinţele, şi-au pus sufletul pe tavă unul altuia. Când a întrebat-o dacă vrea să meargă acasă, puştoaica a spus un "nu" şoptit, dar hotărât. Aşa că au schimbat locaţia cu una mai intimă, un fel de băruleţ care la ora aia din noapte şi în mijlocul săptămânii era aproape gol. Acolo a sărutat-o, făcând-o să tremure pentru prima dată în viaţa ei. Apoi, nu se ştie cum sau când, s-au trezit în camera de la pensiunea unde era cazat, cu mâinile alunecându-le pe trupuri, fremătând şi arzând. S-au iubit cum ea nu ştia că este posibil în lumea asta şi au adormit îmbrăţişaţi.

***
Dimineaţa a trezit-o cu cafea. Somnoroasă şi un pic mahmură, obosită, cu părul răvăşit, în loc de bună dimineaţa a auzit doar: "Cât eşti de frumoasă!" Mintea ei încerca să cuprindă tot ce se întâmpla, şi să comande trupului să se ridice şi să plece acasă. Dar trupul voia altceva... aşa că s-a lăsat în voia instinctului încă o dată şi au mai făcut dragoste odată. Apoi, realitatea a lovit-o. El în ziua următoare pleca. Şi pleca departe. L-a rugat cu lacrimi în ochi s-o ducă acasă. A ieşit din maşină încercând să-şi stăpânească lacrimile care se încăpăţânau să ţâşnească. El a încercat s-o oprească spunându-i doar atât: "Vino cu mine în America!"
"Eu... nu pot. Am şcoală... şi... nu pot..."
A fugit până în casă, cu lacrimile şiroind şi înnodându-se în barbă, rugându-se fierbinte să nu se fi îndrăgostit. Ar fi fost contrar tuturor principiilor ei, ar fi fost invers decât credea ea că ştie că se poate. Nu există aşa ceva! Dragoste la prima vedere! O prostie, o fabulaţie a unor scriitori prea talentaţi şi neîmpliniţi în plan amoros.

***
Puştoaica a refuzat cu încăpăţânare să-i răspundă la telefoane sau la mesaje, nici măcar când a aflat că şi-a amânat plecarea cu câteva zile. Ultimul mesaj primit a fost: "Cred că m-am îndrăgostit. Dacă vreodată vei vrea să mă cauţi, ştii unde mă găseşti. Al tău, D."
***
Anii au trecut şi puştoaica a crescut. Nu l-a căutat niciodată, deşi ştie că ar putea şi că ar fi acolo pentru ea. Nu ştie de unde ştie, dar e la fel de sigură ca pe faptul că mâine soarele va răsări. Chiar dacă acum e fericită şi împlinită, iubeşte şi este iubită, întotdeauna va exista în inima ei un loc special pentru D. Pentru că el a fost prima ei dragoste, pentru că pe el l-a simţit atunci ca fiind sufletul ei pereche, completarea perfectă din toate punctele de vedere.

***
La mulţi ani, D.

Noaptea amintirilor

V-am zis că-mi plac bărbaţii mai în vârstă? Şi-mi plac mult. Să n-o dăm, totuşi, în gerontofilie! Îmi plac ăia până la 40 şi ceva, nu mult. Îmi plac pentru că au ceva în cap, pentru că mă stimulează din mai toate punctele de vedere, pentru că ... sunt bărbaţi. N-am nimic contra puştanilor, dar îi las tipelor mai în vârstă sau celor cărora le plac copiii mari. Io recunosc că n-am răbdare să cresc copiii altora. Un bărbat matur în schimb, e altă mâncare de peşte. Ştie ce vrea, ştie ce nu vrea, n-are dileme existenţiale, a depăşit cam toate crizele de vârstă (sau cum drac s-or numi chestiile alea inventate de americani ca să aibă o scuză că bărbaţii lor sunt idioţi by default până mor) şi mai ales ŞTIE CUM SĂ SE POARTE CU O FEMEIE. Ştie să spună săru-mâna, ştie să-mi dea mâna când cobor din maşină, ştie să-mi facă un compliment fin, ştie să facă aluzii mishteaux, ştie să mă facă să mă simt femeie.

Azi e noaptea amintirilor.
La mulţi ani ... cuiva care e exclus să mă citească.